Rămas fără contract după despărțirea de Konyaspor, Ciprian Marica se află în aceste zile în negocieri cu mai multe formații pentru semnarea unui angajament.
Vrea o echipă din Vest, unde să joace constant
Cu Euro 2016 tot mai aproape, Marică își calculează extrem de atent următoarea mutare, fiind conștient că trebuie să joace constant la viitoarea formație pentru a putea reveni printre tricolori. Scos din joc de o accidentare ce a necesitat operație și intrat în dizgrație la Konya, Marica a ratat ultimele acțiuni ale naționalei, însă nici nu concepe să nu facă parte din lotul pe care Anghel Iordănescu îl va deplasa în Franța. Acesta este și motivul pentru care nu s-a grăbit să ia o decizie, mai ales că oricum nu ar fi avut drept de joc până la începutul lui ianuarie, când se deschide perioada de transferuri.
O variantă facilă pentru atacant ar fi revenirea cel puțin până în vară în România, unde Steaua și Dinamo, și-au anunțat deja intenția de a-l aduce. Aici ar avea asigurat postul de titular, ceea ce s-ar traduce în mare măsură și prin revenirea la echipa națională. Totuși, Marica a precizat că nu ia în calcul o revenire în țară. Acesta își dorește să joace într-un campionat din Vest, varianta ideală din punctul său de vedere fiind Spania.
Se pare însă că Marica este extrem de aproape de a face o alegere, aceste dezvăluind că va anunța numele noii sale echipe în aproximativ două săptămâni.
„Sunt în contact cu câteva echipe și pe 2 decembrie, cel târziu, o să iau o hotărâre pentru că vreau să am o lună de pregatire cu echipa de club„, a declarat Ciprian Marica, conform Dolce Sport, cu ocazia prezenței Facultatea de Sociologie, unde a fost invitat să le vorbească studenților.
70 de meciuri a jucat atacantul de 30 de ani pentru echipa naționala a României, marcând 25 de goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER